Mare scandal mare in urma faptului ca Tariceanu nu a stat la coada la permise, „sfidand” 1000 de oameni care asteptau sa isi ridice mult doritul document. Gestul politicianului este intr-adevar reprobabil, dar nu neaparat gestul in sine (prezentat de presa drept o mare sfidare) cat declaratia sa, de o superioritate aroganta…

„Preocuparea celor cu functii importante e sa se dedice societatii, nu statul la coada.”

Cam asta a stiut sa spuna Tariceanu referitor la fentatul cozilor de la ghiseele de la „permise”. Acum, au mai exagerat si ziarele, nu erau 1000 de oameni acolo, si chiar daca erau cateva sute, sa nu va inchipuiti ca toti cei cateva sute stateau la aceeasi coada – sunt mai multe ghisee deschise iar „coada” e de fapt „cozile”, dar nu despre asta e vorba acum.

Vorbim acum despre impresia pe care o au despre menirea lor alesii nostri – parlamentari, primari, consilieri locali sau cei care sunt desemnati in functii importante – ministri, secretari de stat, sefi de parchete, sefi de institutii de aplicare a legii sau de informatii. Ati vazut pe vreunul dintre ei sa se rupa cu munca dedicandu-se societatii? Ati vazut pe vreunul dintre ei sa mearga cu troleul sau cu tramvaiul spre birou? Ati vazut pe vreunul din ei sa…stea la coada?

Apropos – de cate ori ati vazut-o stand la coada pe Laura Codruta Kovesi, sefa DNA? Da’ pe Eduard Helvig, seful SRI? Da’ pe Ciolos, primul ministru (pe hartie) al Romaniei? Da’ pe Toba, ministrul de interne? Da’ pe Blaga, co-presedintele PNL? Pe Gorghiu careva? Pe vreun ministru din cei 30 care s-au perindat si s-au schimbat pe functii in guvernarea tehnocrata? Pe Johannis? Astia nu si-au schimbat niciunul pana acu’ permisul? Nu au stat niciodata sa isi faca o fotografie de buletin nou? Nu s-or fi dus la pasapoarte sa isi faca din ala cu holograma?

Realitatea este ca niciunul nu sta la coada. Toti „se descurca” – suna dinainte la institutia respectiva pentru a „trimite un baiat” sa ridice documentul sau sunt bagati pe usa din dos ca sa nu fie vazuti de prostime, sunt multe modalitati prin care toti cei enumerati fenteaza statul la coada. Ei nu pot sa stea la coada pentru ca „au alte prioritati”…

Prioritatile alesilor

Alesii nostri si oamenii cu functii importante in stat nu au ca prioritate bunul mers al societatii, asa cum incearca naiv Tariceanu sa se apere si sa ne manipuleze – ei au alte preocupari:

  • cum sa ia contracte cu statul pe firmele proprii, detinute prin interpusi, sau ale prietenilor care sa le intoarca un comision oarecare (mai tineti minte de scandalul cu Monica Iacob Ritzi?)
  • cum sa isi indestuleze buzunarul propriu cu fonduri europene in timp ce absorbtia pe tara tinde spre zero (sa va uitati un pic pe declaratia de avere a proaspatului ministru al fondurilor europene, poreclit de presa si „ministrul absorbtie zero”)
  • cum sa semneze cat mai multe contracte cu firmele de stat, pentru cate o consultanta care sa le permita plata unor bunuri de lux (vezi scandalul in care a fost implicata firma lui Dan Sova si contractele semnate cu Complexul Energetic Oltenia)
  • cum sa ajunga cat mai repede de joi pana marti acasa pe plaiurile natale cu riscul blocarii traficului in Bucuresti (vezi perioada deplasarilor nesimtite ale celui care se pretinde a fi presedintele Romaniei, cu voia dumneavoastra „dacul” Klaus Werner Johannis)
  • cum sa isi voteze pensii speciale si alte favoruri (vezi cum isi voteaza si ce anume se cumuleaza la pensiile alesilor, periodic)
  • cum sa se huzureasca in lux in timp ce poporul moare de foame (vezi preturile la bufetul Parlamentului si vezi de cate ori in timpul unui mandat isi innoiesc alesii flota auto)
  • cum sa se foloseasca de masina de serviciu si de insotitor fara drept atunci cand da o fuga pana la apartament la amanta dupa ce s-a indestulat impreuna cu ea la un restaurant (vezi scandalul cu moartea lui Bogdan Gigina, antemergatorul lui Gabriel Oprea, la acea data ministru de interne).
  • cum sa isi mascheze spagile luate si sa investeasca banii in colectii de arta de lux (vezi scandalul cu Darius Valcov, fost ministru de finante, care avea o colectie impresionanta de opere de arta ale unor pictori romani)
  • cum sa isi angajeze odraslele, amantele sau rudele pe functii caldute, cu riscul de a intra in incompatibilitate (vezi scandalurile care au fost declansate de sesizarile ANI in legatura cu alesii care isi angajau sotii si nepoate la cabinetele parlamantare)
  • cum sa bage tara in datorii si cum sa ne inchinam cat mai curand finantei mondiale (se aude deja ca, de bine ce au guvernat tehnocratii tara, Romania se pregateste de un nou acord sau imprumut cu FMI)
  • etc.
Concluzie

Lista „prioritatilor” celor cu functii importante in stat, domnule Tariceanu, nu numai ca este prea lunga pentru a o reda noi aici, dar excede si imaginatiei dumneavoastra, celui care ati pomenit de aceste prioritati. Noi opinam ca cei cu functii importante in stat ar trebui sa isi vada dracului de treaba si sa lase nesimtirea, spagile si aroganta la o parte, ce spuneti? Ca de pacalit cu „dedicarea catre societate” nu mai pacaliti pe nimeni voi, toti din clasa politica si clasa tehnocrata…

Sursa foto: trilulilu.ro

Share.

Despre Autor

Lasa un raspuns

2 + 16 =