Ieri, desi aflata in S.U.A., co-presedinta PNL Alina Gorghiu nu a uitat de razboiul pe care il are cu celelalte partide pentru adoptatea unui vot in doua tururi si s-a adresat UNPR si ALDE, doua dintre formatiunile care se bat pentru locul trei la alegerile locale si parlamentare, acuzandu-le ca sufera de sindromul Stockholm. Profitand de aceasta declaratie, va vom explica astazi ce este acest sindrom si ce situatii intalnim in viata de zi cu zi in care una din parti „sufera” de acest sindrom.

In 1973 s-a petrecut un jaf la o banca din Stockholm, in urma caruia, din cauza faptului ca au fost alertate fortele de interventie care au incercuit rapid zona, jefuitorii au tinut captive timp de 6 zile mai multe persoane care se aflau la momentul respectiv in interiorul bancii. Psihologul care a asistat politia in demersurile ei de a elibera ostaticii, a sesizat, dupa ce persoanele au fost eliberate, ca acestia le-au luat apararea infractorilor care ii tinusera captivi, unii chiar aratand ca se atasasera emotional de acestia.

Explicatia psihologica a unui astfel de comportament consta in faptul ca, pe un fond emotional crescut si pe o durata mare de timp, victima ajunge sa se identifice cu rapitorul/agresorul ei, de teama unor violente. De aceea ea devine mai atenta la nevoile agresorului decat ale ei si tinde sa dezvolte o apropiere de acesta si o intelegere a actiunilor lui. Violentele sau constrangerile la care este supusa ajung sa fie privite drept normale in timp ce micile semne de bunatate (i se da apa, mancare) sunt percepute de victima intr-un mod exagerat de pozitiv si astfel dezvolta o legatura emotionala nefireasca pentru o situatie de acest gen; mai mult, victima se ataseaza intr-atat de mult de agresor incat ii este foarte greu sa iasa din acea situatie, psihologic si fizic, intrucat ar pierde in consecinta singura relatie pozitiva pe care o detine – intre ea si agresor. De aceea, unii dintre ostaticii de la Stockholm au protestat impotriva politiei atunci cand au fost eliberati.

Situatia a fost regasita si in cazul sectelor religioase (au exitat chiar si cazuri de sinucideri in masa la ordinul liderului spiritual) sau in cazul prizonierilor de razboi. In acest din urma caz de cele mai multe ori armata care ii elibereaza pe prizonieri justifica comportamentul ilogic al acestora, care le iau apararea inamicilor, prin sintagma „li s-a spalat creierul”. Si, daca stai bine sa te gandesti, da, intervine si o procedura de „spalare a creierului” in sensul ca in timp creierul prizonierului tinde sa determine victimei actiuni in favoarea agresorului.

 Exista insa doua situatii pe care le intalnim in societate, in viata de zi cu zi, cazuri despre care am auzit si pe care probabil nu ni le-am putut explica la momentul respectiv:

  • situatia in care intr-un cuplu partenerul isi abuzeaza prietena, o admonesteaza sau o jigneste verbal, o agreseaza fizic, o terorizeaza psihic si o ameninta constant: de cele mai multe ori, daca femeia nu pleaca sau nu se desparte de prietenul ei la primul semn de violenta, sfarseste prin a ramane cu acesta in continuare, abuzata emotional, verbal si fizic, ba chiar sfarseste prin a-i lua apararea in fata celor care il acuza pentru comportamentul lui agresiv. Indiferent cat veti incerca sa convingeti o asemenea persoana de anormalitatea situatiei respective, nu veti avea mari sanse de succes. Explicatia: sindromul Stockholm care se instaleaza in timp in mintea „prizonierei” – ea ajunge sa fie lipsita de orice alta forma de pozitivitate in afara de micile gesturi pe care le face partenerul si pe care femeia le interpreteaza exagerat, agatandu-se de ele si incepand sa se identifice cu cel care o agreseaza, cu nevoile lui, cu viziunile lui bolnave, ea devenind o prelungire a gandurilor acestuia si incercand sa ii faca pe plac.
  • situatia in care intr-un cuplu care are copii, unul dintre parinti incepe sa il discrediteze sistematic pe celalalt, fie ca il jigneste de fata cu copilul, fie ca il considera inferior sau il considera un „dusman” – copilul care asista la astfel de scene ajunge sa se identifice cu parintele agresor, sa ii ia apararea, sa se ataseze de el de teama de a nu-l pierde pentru ca il vede ca fiind apropiatul lui. Identic, intr-un asemenea caz, sindromul Stockholm se instaleaza treptat in mintea copilului, el va tinde sa se ataseze de parintele agresor si sa isi denigreze sau sa fie agresiv cu celalalt parinte, devenind frustrat si exteriorizandu-si emotiile intr-un mod exagerat.

Asadar, daca ati intalnit astfel de situatii, acum stiti ca sindromul Stockholm este vinovat de comportamentul atipic al prietenei voastre pe care nu o puteti convinge sa iasa din relatia cu tipul acela care o abuzeaza mereu si stiti de ce copilul unor parinti care se discrediteaza unul pe celalalt are un anumit comportament.

Alina Gorghiu a vrut sa aduca aminte de acest sindrom in contextul in care ALDE si UNPR ar juca rolul prizonierului iar PSD rolul agresorului, in timp partidele mici dezvoltand un atasament fata de partidul mai mare si sunt de acord cu un vot intr-un singur tur desi nu este in avantajul lor intrucat acesta ar consfinti ramanerea la puterea a baronilor locali, marea lor majoritate de la PSD si PNL.

In politica insa nu mai exista demult agresor si victima, politicienii si partidele jucand pe rand aceste roluri, ambele cu placere maxima. Si se mai mira unii de ce se spune ca politica e o doamna de moravuri usoare…

Share.

Despre Autor

Lasa un raspuns

six − six =