Dezvaluim zilnic manipularile de tot felul in speranta ca la un moment dat poporul acesta se va trezi la realitate si isi va da seama ca fiecare personaj politic sau public aplica tehnici prin care incearca sa va deruteze, sa va distraga atentia sau sa va minta cat mai credibil astfel incat sa il urcati pe un mare piedestal, de preferat, un piedestal mai mare decat al adversarului politic sau al altora, dupa caz. In cazul Laurei Codruta Kovesi, am atras in repetate randuri atentia asupra acestui personaj care a reusit sa manipuleze opinia publica extrem de eficient, aproape la fel de eficient, am spune noi, precum Dacian Ciolos, dar asta e un alt subiect.

Astazi insa am descoperit la Kovesi o noua metoda de manipulare a opiniei publice – jocul rolului de victima.

Sa ne lamurim ce este de fapt DNA

DNA este un instrument, aflat in mainile unor persoane, instrument care, folosit cum trebuie, permite inlaturarea fizica din spatiul public a unor personaje indezirabile pentru anumite gasti de influenta. Sub pretextul luptei impotriva coruptiei, care a devenit o metoda de manipulare a opiniei publice, poporului i se da circ in lipsa painii. E drept, printre cei condamnati se numara si persoane corupte, numai ca aceste fericite cazuri sunt atat de rare incat constituie, din pacate, exceptii care intaresc regula mentionata de noi.

DNA a reusit de-a lungul vremii sa ne arate fel de fel de politicieni in catuse. Acestia sunt selectati (prioritizati) in functie de directia din care bate vantul politic, desi intr-un interviu Kovesi se jura ca prioritizarea dosarelor are loc dupa criteriul prescriptiei raspunderii penale si/sau al executarii pedepsei.

Plimbati prin fata camerelor de luat vederi pentru a creste un pic imaginea Codrutei si a DNA (de parca s-ar pregati sa cadideze pentru vreo functie politica, ceva…), toti inculpatii, aproape fara exceptie, au iesit de la „beciul domnesc” dupa cateva luni petrecute departe de lumea dezlantuita. S-au intors, rand pe rand, in libertate si acum se bucura de milioanele care le-au umplut conturile din strainatate. Eficienta? Aproape zero! Prea putini au fost condamnati definitiv la pedepse privative de libertate si mult mai putini au fost si deposedati de banii facuti pe nedrept.

Exemple ale „eficientei” DNA

Unul din site-urile care monitorizeaza atent activitatea si eficienta DNA este luju.ro. Intr-un articol publicat in luna aprilie, Lumea Justitiei atragea atentia asupra faptului ca DNA incearca sa isi acopere esecurile rasunatoare; astfel, comunicatele DNA scot in evidenta condamnarile pronuntate de Inalta Curte in acea luna in dosarul referendumului dar „uita” sa mentioneze achitarile luate in acelasi dosar, pe motiv de lipsa de probe. Intr-un articol care analiza eficienta acestei institutii, Lumea Justitiei evoca mai multe exemple edificatoare in acest sens:

  • Au fost achitati 46 de inculpati in dosarul privind referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu din iulie 2012, dosar care a fost instrumentat de procurorul Lucian Papici, seful Sectiei de combaterea coruptiei din DNA, si in care trimiterea in judecata a fost avizata de procurorul sef Laura Codruta Kovesi.
  • Au fost achitati toti cei 39 de inculpati trimisi in judecata in dosarul fostului secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, Laurentiu Mironescu, care a fost arestat timp de 30 de zile.
  • Au fost achitati toti cei 21 de inculpati arestati si trimisi in judecata in dosarul vamesilor si politistilor de frontiera de la Aeroportul Otopeni.
  • Au fost achitati toti cei 19 inculpati din dosarul fostului primar al municipiului Reghin, Andras Nagy.
  • Au fost achitati politicieni si judecatori trimisi in judecata pentru presupuse fapte de coruptie, dintre care unii au trebuit sa suporte spectacolul injositor al catuselor. Exemplificam in acest sens cu fostul senator PNL si presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, Dan Radu Rusanu, care a fost arestat preventiv si cu senatorul PDL Mircea Banias, fata de care DNA a luat masura obligarii de a nu parasi tara.

Laura Codruta Kovesi – cum sa joci rolul de victima

Kovesi se afla acum intr-un moment delicat pentru cariera – acuzatiile de plagiat in privinta lucrarii de doctorat sunt de natura a-i stirbi grav imaginea; mai mult, din cate se aude pe la colturi, americanii si-au luat mana de pe ea, constienti fiind de deznodamantul pe care il va avea povestea cu doctoratul Lulutei..

Sefei DNA ii mai ramane un singur lucru de facut – sa joace rolul de victima si sa pretinda ca tot ceea ce se intampla acum este rezultatul unor actiuni finantate cu bani multi, menite sa o decredibilizeze ca persoana si institutional. Mai mult, Kovesi pretinde ca actiunile din mass-media sunt menite a „intimida” procurorii DNA.

Rolul de victima nu o prea prinde pe „Luluta” aproape deloc; e drept, o vor compatimi cei care sunt fanii DNA, aplaudacii de serviciu, cei care o ridica mereu pe piedestal. In rest, sa spui tu, cea care conduci o institutie acuzata permanent de incalcarea drepturilor omului si practici abuzive, ca te simti intimidata, impreuna cu procurorii din subordine, de doua articole de presa, e un pic penibil.

Manipularea opiniei publice

Jucand acum rolul de victima, Luluta doreste sa creeze un scut in jurul ei, din glasurile celor care pana nu demult o aplaudau pentru eforturile in lupta anti-coruptie. Jucand rolul de victima, Luluta se asteapta sa vada din nou poporul in strada strigand „coruptia ucide”, acel slogan care i-au permis ei si procurorilor din subordine sa isi justifice metodele abuzive folosite in numele luptei impotriva coruptiei. Jucand rolul de victima, Luluta spera sa ii auda iar pe ambasadorii SUA, Marii Britanii si Olandei facand lobby desantat pentru mentinerea ei in functie.

Din pacate pentru ea si pentru toti cei care isi puneau mari sperante in aceasta persoana, atunci cand urli in gura mare „Puie Monta”, trebuie sa iti asumi ca intr-o zi va veni si randul lui „Kuie Movesi”, chiar daca pare, la prima vedere, o expresie plagiata. Dar, se pare ca intre Monta si Movesi nu e o diferenta atat de mare in materie de doctorate…

In loc de final

Da, in anumite cazuri coruptia ucide, in altele ii imbogateste pe cei corupti si in foarte putine cazuri se ajunge si la condamnarea acestora. Totusi, un lucru e cert: lupta impotriva coruptiei naste monstri, iar cel mai mare dintre ei incearca acum sa joace rolul de victima.

Care puteti, stoarceti-va cate o lacrima de crocodil pentru prestatia doamnei…

Sursa foto: anticoruptie.hotnews.ro

Share.

Despre Autor

Lasa un raspuns

nineteen − seventeen =