Un soi de manipulare politica venita tocmai de la ditamai presedintele Senatului, dl. Calin Popescu Tariceanu – „daca in SUA e legalizat, atunci trebuie sa il legalizam si noi!”. Despre lobby era vorba…

Ce este lobby-ul in SUA si alte tari civilizate

Lobby-ul ar fi, in acceptiunea legislatiei vestice, modalitatea prin care decidentul (senator, deputat, etc) este influentat de catre reprezentantii unei anumite companii interesate in adoptarea sau modificarea unei anumite legi sau norme legale. 

In Vest astfel de practici sunt permise si sunt incluse in Legea lobby-ului. Mai mult, pentru a se evita abuzurile, sunt strict delimitate si reglementate. Astfel, exista un registru al lobby-ului, unde sunt trecute astfel de intalniri intre lobby-isti si factorii decidenti intr-o anumita problema in care compania respectiva are interes, ba sunt consemnate si sumele de bani (!!!) pe care senatorul le primeste in schimbul sprijinirii unei astfel de modificari legislative.

Lobby-ul a fost reglementat, daca ne permiteti comparatia, la fel cum au fost reglementate si alte practici – prostitutia, de exemplu, in unele tari sau chiar consumul de droguri. Motivul? Daca nu ar fi fost legalizate astfel de practici, oricum se comiteau si decat sa contribui la inflorirea unei piete negre mai bine scoti la lumina fenomenul, diminuezi infractionalitatea si controlezi oarecum totul, ca stat sau ca institutie.

Exista Lobby si in Uniunea Europeana?

Cum sa nu? Chiar si la Bruxelles, unde functioneaza mii de lobby-isti chiar pe langa Parlamentul European si Comisia Europeana!

Aici regula este, spre deosebire de americani, ca lobby-istul sa nu poata sa pledeze pentru influentarea unei politici in favoarea unei anumite companii. Daca in America poti sa faci lobby pentru Coca-Cola iar aceasta sa fie scutita de taxe, la Bruxelles nu ai voie sa faci asa ceva (in favoarea unei singure companii), chiar daca ai fost angajat, ca lobby-ist de aceasta companie; in schimb, legislatia europeana iti da dreptul sa intervii pe langa factorii decidenti in beneficiul industriei din care face parte compania respectiva.

Asadar nu vei putea interveni in favoarea Coca Cola, dar vei putea interveni in favoarea „producatorilor de bauturi acidulate”. Ati inteles acum ca indiferent de rezultatul obtinut, in legislatia europeana ar fi favorizati toti producatorii, inclusiv Pepsi-Cola, etc.

Ce este in neregula cu declaratia lui Tariceanu si de ce o astfel de comparatie constituie o manipulare politica

Tariceanu nu avea voie sa faca o comparatie cu America pentru ca, de jure, nu americanii ne dicteaza noua ce sa facem. De facto, Tariceanu are dreptate – americanii poruncesc si spanzura in tara asta!

Din punctul nostru de vedere declaratia lui Tariceanu constituie o manipulare in sine dar rosteste si un mare adevar – presedintele Senatului Romaniei recunoaste ca tara noastra nu se conduce dupa principiile europene, ci adopta modelul american. E real, dar daca a ajuns sa o spuna in gura mare tocmai el, al doilea om in stat, atunci nu mai avem nicio scapare in actuala configuratie politica.

Amintim cititorilor nostri ca acum ceva vreme inclusiv primul om in stat (asa cum se crede el) a recunoscut ca este sclavul americanilor…

De ce este declaratia lui Tariceanu o manipulare? Pai pentru ca nu poti sa faci o comparatie intre realitatea romaneasca si realitatea americana si pentru ca nu poti spune „daca au legalizat americanii asta, hai sa o facem si noi!”. In aceasta logica ar trebui sa legalizam si noi portul de arme (pentru ca si americanii l-au legalizat si l-au pus la drepturi constitutionale) si ar trebui sa legalizam si consumul de droguri (pentru ca si americanii au inceput sa il legalizeze in anumite state, inclusiv la Washington!). 

Capisci, Mr. Tariceanu? 

Share.

Despre Autor

Lasa un raspuns

nineteen + two =