Daca nu stiati, americanii sunt in campanie electorala – urmeaza sa inlocuiasca pe afro-americanul de la Casa Alba cu unul dintre cei doi candidati inscrisi si nominalizati de catre partidelor lor in cursa prezidentiala: Donald Trump, din partea Partidului Republican si Hilary Clinton din partea Partidului Democrat. Alegerile au loc in noiembrie, dar pana atunci americanilor li se servesc manipulari pe tava, ca si la noi de fapt. Mai apare cate un scandal sexual cu Trump sau cate un partid care il ia la misto pe republican, infiintat chipurile de Anonymous si intitulat THUMP, ori cate un scandal privind neglijenta candidatei democrate in a-si tine mailurile oficiale, guvernamentale, la loc sigur.

Context – Guccifer vs. Hillary Clinton

Dupa ce Marcel Lazar Lehel, alias Guccifer, celebrul „hacker” care a spart conturile de e-mail si nu numai ale mai multor personalitati americane, a fost extradat in SUA pentru a fi si acolo judecat si condamnat, acesta s-a laudat, inchis fiind, ca i-a spart si mailurile lui Hillary Clinton; textual, acesta a spus: „Mailul lui Hillary era ca o orhidee deschisa pe internet; a fost usor pentru mine, pentru oricine…”

Acum, orhidee deschisa sau nu, declaratiile sale veneau fix cand Hillary era cercetata pentru ca folosise mailurile private pentru comunicari oficiale ale unor informatii clasificate. Daca la noi cazul ar fi fost trecut sub tacere, la ei a avut loc o intreaga investigatie, mediatizata pana la refuz. Hillary a fost audiata de agentiile de securitate, de investigatii si de comisii pana ii iesise toata neglijenta pe nas; fix in acel moment apare Guccifer cu declaratia sa, menita sa puna paie pe foc.

Acum apare aceasta stire falsa, lansata cu un anumit scop. Mai inainte insa sa ne amintim un pic de ceea ce s-a intamplat inainte de Brexit.

Remember Jo Cox

Inainte de referendumul pentru Brexit, atunci cand tabara „Leave” era mult in fata taberei ‘Remain” a avut loc un eveniment care avea sa schimbe, cel putin in sondajele dinaintea votului, balanta in favoarea ultimei tabere – Jo Cox, un parlamentar britanic care milita pentru ramanerea UK in Uniunea Europeana, a fost asasinata de catre un activist pro-Brexit care ar fi strigat inainte de a o ucide „Britain first!”, sloganul celor din tabara „Leave”. Imediat opinia publica, oripilata si socata de eveniment, a inceput sa isi schimbe opinia, considerandu-i pe cei care isi doreau brexit-ul ca fiind violenti, criminali si psihopati. In cele din urma insa tabara „Leave” a castigat; totusi, tragicul eveniment a intors pe dos sondajele de opinie, macar pentru o saptamana.

Guccifer s-a sinucis – cui foloseste politic aceasta stire falsa?

Stirea suna cam asa, pe retelele de socializare: „Hackerul roman Guccifer a fost gasit spanzurat in celula sa din SUA – l-au omorat si pe asta!”. Normal ca iti vin instantaneu dracii pe blestematul popor american, motiv pentru care suspecti pentru aceasta dezinformare au fost, la fel de instantaneu, rusii. Numai ca pe rusi ii cam doare la basca de sentimentele poporului roman care avea oricum sa afle a doua zi ca stirea e falsa…in plus, pe romani ii cam doare la basca de Guccifer asta, ca doar nu i-o fi intrebat si pe ei cand intra in conturile alora si le citea corespondenta…

Si atunci?

Elementary, my dear Watson – stirea a aparut pe un site american de stiri, christiantimesnewspaper.com iar apoi s-a raspandit pe multe alte site-uri de stiri sau de opinii. In scurt timp insa au aparut si desmintirile autoritatilor si atunci restul site-urilor de stiri anuntau si acest aspect – totul era o pacaleala, un „hoax” cum ii spun americanii.

Aparitia informatiei in SUA face ca intentia dezinformarii sa fie poporul american si nu poporul roman care s-ar fi gandit ca americanii ii omoara conationalii. In afara de cativa pusti care se cred hackeri, credeti-ne, nu da dracu’ doi bani pe Guccifer, un personaj care nu a spart mailurile respective folosind tehnologia ci folosind prostia omeneasca.

Pe data de 5 iulie FBI anunta ca Hillary Clinton nu va fi investigata pentru neglijenta in utilizarea corespondentei clasificate; in fix aceeasi zi, pe 5 iulie, aparea si articolul in Christian Times Newspapers, care anunta sinuciderea lui Guccifer. Aceasta coincidenta face extrem de vizibila intentia celor care au lansat dezinformarea – se dorea influentarea opiniei publice in defavoarea democratei inscrisa in cursa pentru Casa Alba; se dorea ca poporul american sa creada ca s-a pus la cale un cover-up al neglijentei lui Hillary si ca ultimul martor in viata a fost ajutat sa nu mai poata depune marturie.

Elementary, my dear Watson!

Cui ar folosi o asemenea stire falsa?

Taberei republicane, in America, pe de o parte, care a putut sa arate cu degetul pretinsa musamalizare pusa la cale de Hillary.

Pe de alta parte, activistilor pro-americani de la noi care au putut sa arate cu degetul, acum, dupa ce dezinformarea a iesit la iveala, catre rusi ca fiind cei care au pus la cale articolul respectiv. Care rusi nu mai puteau nici de Guccifer al nostru, nici de sentimentele noastre pentru hackerii romani extradati in SUA.

Prostia, dac-ar durea…

Sursa foto: businessreview.eu

Share.

Despre Autor

Lasa un raspuns

twelve − six =