Am urmarit zilele trecute o emisiune pe Antena 3, cu reputatul jurnalist Radu Tudor; interesanta din punct de vedere al tehnicilor de manipulare mediatica folosite: tehnica falsului profet si tehnica plasarii unor evenimente normale intr-un context conspirativ, ambele care impreuna intoxica opinia publica.

Pe scurt, emisiunea prezenta principalele jocuri care, asa cum s-a exprimat Radu Tudor, se pregatesc pe culoarele puterii. Documentul poate fi gasit si pe site-ul radu-tudor.ro si cuprinde urmatoarele actiuni care se pregatesc pe axa Johannis-Ciolos:

  1. Curatarea PNL de PDL prin dosare la DNA

Daca exista un asemenea plan iar Radu Tudor ar sti de existenta lui, ar trebui imediat chemat la Parchetul General pentru a da declaratii privind aceste infractiuni pe care le comit procurorii DNA, cel mai probabil cu acceptul sau la ordinul lui Kovesi. In realitate, faptul ca la DNA este chemat un Ioan Oltean sau o Crinuta Dumitrean, nu sunt decat niste evenimente normale. Aceste dosare au fost scoase din sertar odata cu preluarea puterii de catre PSD, dar nu neaparat din acest motiv. Sa ne intelegem – procurorii DNA nu pot sa instrumenteze un caz decat atunci cand detin probe in sprijinul dovedirii actiunilor infractionale ale inculpatilor; de regula, probele nu vin niciodata atunci cand respectivii sunt la Guvernare, asa cum este cazul lui Oltean, ci atunci cand cei din tabara politica opusa ajung la putere si functionarii publici au curajul sa vorbeasca – in primul rand prezentand actiunile ilegale ale fostilor sefi in fata politiei sau a magistratilor.

In opinia noastra nu exista un plan al curatarii PNL de PDL prin dosare, este vorba de faptul ca fostii ministri si inalti functionari publici ai PDL au gresit mai mult, intrucat s-a aflat la guvernare, fapt care acum se repercuteaza in dosare penale. Simplu. Teoria conspiratiei nu functioneaza si aici Radu Tudor greseste incercand inducerea unui plan conspirativ.

  1. Eliminarea din PSD a figurilor vechi, condamnarea unor lideri

Da, am mai auzit ca i se pregateste lui Iliescu ceva, dar atunci cand afirmi ca vrei sa elimini din PSD figurile vechi si il ai deja pe Vanghelie, Hrebenciuc, Nastase, Ponta, Sova, etc intr-o oala care deja fierbe sub presiunea problemelor cu Justitia (condamnari, arestari, etc) nu mai poti lansa aceasta teorie ca fiind una noua – deja se intampla ca PSD sa se curate cu ajutorul Justitiei de figurile vechi, inca o data, multe dintre ele aflandu-se la Putere o perioada indelungata si avand astfel nesansa sa greseasca mai mult.

Evenimentele pe care le profeteste Radu Tudor deja s-au intamplat. Nimic nou decat poate cateva nume noi.

  1. Arestarea si judecarea mafiotilor din regimul Basescu

Pardon? Ok, in regula, atata vreme cat definesti mafiotii – cine sunt, cati sunt sau cati mai sunt, daca au fost sau nu sustinuti de Basescu, daca au legatura cu mediul politic sau vorbim de infractori de drept comun sau de infractori ai gulerelor albe, etc. Altfel, idem ca mai sus, epurarea aceasta politica deja a inceput. Nenumind mafiotii din regimul Basescu nu facem altceva decat sa aruncam un termen vag, care cuprinde la un moment dat, inevitabil, ce se va intampla cu anumite personaje care au facut afaceri in perioada cat Basescu a fost presedintele Romaniei dar fara o legatura directa cu acesta. Acum, daca o numesti pe Elena Udrea mafioata sau pe Gheorghe Stefan zis Pinalty mafiot, atunci nu e nicio profetie pentru ca acestia deja au fost retinuti de catre procurori si se afla intr-o faza sau alta a procesului penal.

4.Continuarea cabinetului Ciolos si dupa Noiembrie 2016

Da, s-ar putea, cu singura conditie ca Ciolos sa se inscrie intr-un partid politic. In caz contrar, ma indoiesc ca politicienii vor sustine un guvern tehnocrat la infinit; de asemenea, sa nu uitam strada – daca Ciolos nu performeaza in fruntea destinelor tarii in acest an de zile, atunci nu vad cum ar putea ramane in continuare si cum l-ar lasa romanii sau chiar Johannis sa mai conduca destinele tarii. Nu cred ca vreun politician actual din cadrul partidelor politice isi propune sa pastreze un guvern tehnocrat si dupa 2016.

5.Vasile Dancu in fruntea PSD, Dacian Ciolos in fruntea PNL

Mi se pare inoportun un Vasile Dancu in fruntea PSD cu exceptia situatiei in care Liviu Dragnea si-ar face inca de pe acum vreun plan de exit, la fel cum si-au facut la vremea lor atatia lideri pe care i-a gasit varsta a doua cu sacii in caruta.

Dacian Ciolos in fruntea PNL – posibil, pentru ca Alina Gorghiu este un cvasi-lider al PNL, impus de Johannis pentru ca nu mai avea in cine sa aiba incredere, dar din nou, implica inscrierea lui Ciolos in partid si nu stiu daca si-ar dori acest lucru.

Posibile sau nu, impingerea acestor teorii in fata opiniei publice mi se par niste testari ale reactiei adversarilor politici si a opiniei publice – auzim astazi despre Ciolos in fruntea PNL si treptat ne obisnuim cu gandul iar la final cu totii ajungem sa-l acceptam. In tot acest timp au vreme si Alina Gorghiu si Ludovic Orban si restul politicienilor din PNL care s-ar fi gandit vreodata sa ii ia locul Alinei sa se obisnuiasca cu gandul ca locul e deja ocupat.

6.Crearea unui partid nou, pro-prezidential

Aceasta este o pisica neagra aratata din timp penelistilor suparati pe Johannis. Simplu – valul de nemultumiri din PNL, care s-a iscat atunci cand Johannis a ascultat glasul strazii si a numit un guvern tehnocrat, are nevoie sa fie potolit prin prezentarea unei ipoteze chiar daca foarte putin probabile – crearea unui partid pro-Johannis.

Li s-a intamplat si pedelistilor in era Basescu, atunci cand, de frica sa nu piarda sustinerea prezidentiala si implicit fotoliile de ministri in momentul in care presedintele se bucura de notorietate si cand exista posibilitatea ca Basescu sa isi formeze o jucarie politica proprie in cazul in care Blaga nu mai raspundea la ordine, pedelistii au preferat sa ramana „uniti”.

7.Rearanjarea scenei politice cu figuri noi. O alta majoritate pentru urmatorii 4 ani cu Iohannis presedinte

Asta e implicita daca se intampla toate primele 6; este o concluzie pusa la numar de jurnalist. Un plan in 7 puncte „suna mai bine” decat un plan in 6 puncte.

Il urmarim in continuare pe Radu Tudor si asteptam opinii care sa nu contina atat de multe elemente specifice tehnicilor de perusasiune media. Daca se poate…

Share.

Despre Autor

Lasa un raspuns

2 × 4 =