Daca stai sa analizezi psihologia poporului roman, da, suntem niste mioritici – nu degeaba Miorita este balada fundamentala romaneasca: suntem fatalisti, superstitiosi, lenesi, usor de manipulat, usor de prostit, condusi mereu precum oile de catre ciobanii din afara tarii, cu sprijinul dulailor din interiorul stanii care se bat pe ciolan… Ne-am tradat mereu aliatii, am intors spatele prietenilor, ne-am inchinat dusmanilor, ba am mai si asteptat salvarea de la ei – toate aceste trasaturi au fost extrem de bine zugravite de autorii populari ai celebrei balade care, in loc sa fie interzisa in scoli sau macar predata la capitolul „asa nu!” sau „nu faceti ca el!”, este inclusa chiar si in subiectele de la BAC!
Si totusi – daca ne-am modelat singuri acest spirit fatalist si resemnat, urmare a unor proverbe, zicatori, balade populare, doine de jale si altele asemenea? Daca suntem ceea ce recitam sau ceea ce cantam? Daca ne auto-manipulam singuri si devenim o turma de oi doar pentru ca asta doresc ciobanii?
Si de-o fi sa mor…
Exegetii literaturii romane, criticii, profesorii neamului romanesc ar fi trebuit sa interpreteze altfel mesajul baladei – autorii populari faceau de fapt haz de trasaturile fundamentale ale romanilor – nu ai cum sa interpretezi altfel povestea in care o oaie (o oaie!!!) vine sa il lumineze la minte pe ciobanul moldovean, insa el ii da inainte cu cantecul si cu jalea: si de-o fi sa mor…
Ba, esti nebun? A venit oaia aia la tine sa iti spuna ca vor ailalti sa te omoare si tu iti faci resemnat testamentul?
Ceva nu e in regula cu aceasta „balada fundamentala” – ori au vrut pasoptistii sa isi bata joc de poporul roman (ei au cules-o) ori au vrut sa il tina in continuare in intuneric, cu un mesaj de genul – bai, noi asa suntem, n-avem ce sa mai facem. Si cand poporul acesta se naste sub imperiul fatalitatii si al superstitiilor, ba mai si invata la scoala de mic copil ca Miorita este opera noastra fundamentala si ca noi asa suntem, mai saraci cu duhul, cu gandul la cele nelumesti, e lesne de inteles de ce suntem asa resemnati si de ce ne-au caracterizat strainii drept mamaliga care nu explodeaza! Pai daca iti spune in fiecare zi cineva ca esti prost, asa cum am mai invatat in tehnicile NLP prezentate pe Politic Scam, sfarsesti prin a fi prost – tinzi sa te apropii de caracterizarea pe care „luminatul” ti-a facut-o. Si atunci, de ce sa il dezamagesti, nu?
Esenta poporului roman in proverbe
Nu iti trebuie multa carte sa intelegi de unde ni se trage atata pasivitate, atata lasitate si atata fatalitate – ne caracterizeaza vreo 3 proverbe pe care le invatam ca prostii, de mici, ne intra in cap si apoi ne calauzim inconstient viata dupa ele:
- Capul plecat, sabia nu-l taie! Acum, cata minte sa ai sa intelegi ca propagarea unei asemenea stupizenii a dus la transformarea Romaniei in colonie, rand pe rand – acum, una americana. Am plecat mereu capul cand au venit peste noi alte neamuri (nu vorbim aici de perioada marilor domnitori, ne referim la istoria mai recenta) iar asta ne-a intrat in ADN. Cum se burzuluieste Bruxelles-ul la noi, cum ne executam! Cum vedem un pic ca se incrunta spranceana ambasadorului SUA la Bucuresti, cum sarim din Parlament sa ii pupam picioarele si dracu mai stie ce…
- Fuga-i rusinoasa, dar e sanatoasa! Dumnezeii mamii ei de fuga!!! Copiii nostri invata tampenia asta de proverb si o iau ca atare – odata a incercat Dimitrie Bolintineanu in poezia „Mama lui Stefan cel Mare” sa ne arate ca fuga nu numai ca e rusinoasa, dar te si impiedica sa obtii mari victorii – degeaba! Poporul roman a ramas las, a fugit, a ars holdele, a otravit fantanile. Astia suntem, cu asta defilam…
- Fa-te frate cu dracu’ pana treci puntea! Acum, nu credem ca nemtii au uitat cum i-am abandonat in ’44, cand le era lor mai greu – ce sa-i faci, trecuseram puntea, ne facuseram frati cu rusii! Cam despre asta e vorba – un popor care a invatat din proverbul asta nenorocit sa isi tradeze aliatii, indiferent cat de „draci” sunt acestia. Si va mai intrebati de ce nu ne iubeste deloc Merkel acum…
Miorita laie, laie bucalaie…
Ce ne-ai mai rupt tu coloana vertebrala a neamului romanesc… Al dracului Alecu Russo, nu putea el sa culeaga o alta balada din muntii aia ai Sovejei? Nu s-a gasit o alta balada in care sa se trezeasca la realitate ciobanul ala moldovan, care acum e chiar mai prost decat o oaie, si sa ti-i omoare p-al ungurean si pe cel muntean?
Noi credem ca…
…am devenit atat de resemnati in aceste vremuri tulburi pentru tara si ca urmare a tampeniilor care ni s-au introdus in minte inca de mici copii. Daca ni s-a spus, dimineata, la pranz si seara, ca trebuie sa fim superstitiosi, fatalisti, resemnati, asa am fost – nu a mai contat ce simteam noi de fapt. Daca ni s-a spus sa ne plecam capul ca sa nu ni-l taie cotropitorii si elitele mondiale, din nou, asa am facut… Daca ni s-a spus sa fugim mai bine decat sa luptam, din nou, nu am dorit sa ne dezamagim invataceii si am facut-o…
Noi credem totusi ca inca mai e o speranta. Nu l-o fi convins oaia din Miorita pe ciobanul ala moldovan, dar poate il vom convinge noi sa lase dracului fluierul jos si sa se pregateasca de lupta. Nu mai e timp de doine, zicatori, sezatori sau versuri triste. Nu mai e timp de fatalisme, superstitii, proverbe, tampenii.
8 comentarii
Nu e chiar asa si in SUA sau in alte tari este la fel, in special in tarile vestice. Solipsismul si hedonismul sunt la cote maxime si acolo. Ca si aici. Nu este important adevarul sau obiectivitatea ci mai importanta este perspectiva proprie sau mai simplu spus opinia. Nu bunul simt ci decadenta. Din pacate suntem la periferia unui imperiu muribund si asta ne trage si pe noi in jos. Toata lumea vrea sa fie „speciala” dar in realitate acesti oameni sunt uniformizati. Ni se spune ca traim in democratie dar in realitate traim in feudalism. Libertatea este o chestiune periculoasa, dar lumea se pare ca vrea sa schimbe libertatea pe siguranta si asta de frica teroristilor, zilei de maine si mai stiu eu ce. Lumea prefera sa-si puna soarta in mana unor despoti in loc sa si-o asume.
Si totusi, in alte tari lumea stie sa protesteze convingator atunci cand conducatorii o iau razna. In alte tari vezi o dorinta de a face ceva, vezi un patriotism local curat, vezi pe oamenii aia ca sunt mandri ca provin din acea tara.
La noi – o turma de oameni dirijata cu galetile pline de zahar si ulei catre urnele de votare pentru a vota pe cine trebuie. Atat…
„Protest convingator” inseamna bataie in strada. Tot ca oile sunt si ei. Mare scofala, sacrifica cateva oi. Ar insemna sa iasa toti ca sa se schimbe ceva. Dar tot dupa interese se transeaza problema. Cand vom vedea un audit public serios la Rezerva Federala a SUA (care numai federala nu este) atunci vom sti ca s-a intamplat ceva serios in lume. Poate chiar si un audit la City of London e necesar, nu mai spun de alte masuri. Pana atunci sistemul asta va functiona, Romania tot stat vasal va ramane. Dar lumea nu are tupeul sa se scuture de hedonism si solipsism. Bineinteles ca la noi aceste aspecte au alta forma, dar tot despre acelasi fond vorbim. Cum suntem si noi manipulati prin lipsa resurselor si lipsa educatiei (ca de aia iau acei oameni galeti) asa sunt si ei manipulati prin frica ca nu vor avea acoperis, mancare si job.
Singura solutie ar fi o democratie ca in Elvetia, dar acolo au permis aceste puteri asa ceva pentru ca in Basel se afla Banca pentru Reglementări Internaţionale. Acolo oamenii cred ca au o datorie sa-si protejeze pamantul si avutia dar in realitate pe acel pamant se ascunde acest cuib de viespi.
Lumea politicienilor si a bancherilor este o lume total diferita de a noastra, pana nu vom invata cum functioneaza acea lume, nu vom putea sa facem ceva serios cu lumea asta. Protestul in strada a anumitor grupulete nu este solutia.
Americanii, da, sunt turma. Grecii, ungurii, bulgarii, sârbii – nu.
În 1689, când încă locuitorii actualei capitale locuiau în case de trestie împletită lipita cu pământ, vin nemții și distrug tot, lasă oamenii fără mâncare și umilesc boierii, negustorii și pe alții cu putere la acea vreme. Ce face Brâncoveanu? Se apără cum poate și apelează la tătari. Cu ajutorul lor scăpa de nemți și aproape 50 ani tara își duce traiul liniștit, în sărăcia caracteristica și în lipsa de educație specifica spațiului romanesc.
În 1727 prietenii lui Vodă sunt greci, negustorii sunt armeni, ostașii sunt albanezi, stareti la biserici sunt greci, sârbi, bulgari. Influente diferite care, se presupune, trebuie sa ne fi ajutat.
În 1769 vin pentru prima data rusii si-l iau pe Ghica la St. Petersburg.
În 1790 vin iar nemtii.
În 1791 vin și rusii, ca doar era loc. Deja orașul este sub cizma străinilor și totuși se simte în aer parfum de libertate. De ce? Pentru ca Voda începe sa primească ofițeri francezi.
Știți pentru ce veneau toți aici? Pentru ca eram un popor ușor de influentat. Cum altfel sa fie un popor în al cărui centru politic și cultural se numărau: 1 palat domnesc, 1 școală și 35 de case boierești? Și un popor inapoiat… și tot cam pe acum apare și Miorita în nord-estul Transilvaniei! E de mirare de ce a fost acceptata în unanimitate ca simbol national ?
În 1802 când alții descopereau asteroizi, după un cutremur care a scos la suprafață zăcăminte de păcură, preoții noștri slujeau crăpăturile din pământ în timp ce părinții își manjeau pe fata copiii cu prețiosul zăcământ „ca sa tina minte”. Și, în tot acest timp, Mihai Vodă Șutu fuge, împreună cu boieri, negustori și o parte din orășeni, de frica pazvangiilor în loc sa lupte pentru tara.
Consecință? Pe la 1806 vin iar trupele rusești. Ne-am împrietenit cu ele, jucam cărți împreună, ne căsătorim fetele cu ei. Te dai cu cine îți e bine, nu?
Si asa 24 ani mai târziu apare și primul batalion romanesc al noii armate romane care defilează pe muzica militara ruseasca. Vin și tinerii de la Paris, toți vorbesc frantuzeste, se deschid prăvălii cu marfa din „luminatul” Occident.
„Desteapta-te romane” începe sa sune abia pe la 1848, când o mana de tineri vorbesc poporului de libertate, egalitate și fraternitate, incoltind astfel sămânța romanismului.
Ce a fost după, știm cu toții. Este istorie recenta.
Și atunci, având un asa trecut, ce vrem acum de la un popor care a „crescut” sub aripa ocrotitoare a „marilor puteri” încă de când a făcut ochi? Cum sa ii ceri sa aleagă singur când a supt pe rand de la tata vreunei „mame” care, chipurile, l-a ocrotit? Cum sa-i ceri sa zboare unei păsări care nu are aripi? Cum sa-i ceri sa aspire la mai mult unei tari care nu își aparține?
Sandu, bun comentariu – totusi, trebuie schimbata aceasta mentalitate de fatalisti. Istoria ne-a arătat ca in câteva sute de ani un popor se poate schimba fundamental in rau. De ce sa nu începem sa ne schimbam la loc in bine?
Tu, Politic Scam, ai mers vreodată pe strada? Te-ai uitat vreodată la oamenii din jur?
Politic Scam, ne trezim dimineata și ne ducem la un cacat de serviciu unde ne pupam în cur un șef, ne întoarcem acasă înjurând și jurand ca mâine ii spunem în fata ce nu ne convine și ne dam demisia. Acasă ne așteaptă familia, o nevasta care a stat o viata lângă noi, indiferent ca am batut-o la nervi, am injurat-o ca sa ne răcorim, am inselat-o ca sa ne arătam cât ne respectam pe noi înșine, și niște copii amărâți care vor jucării și în care noi ne punem speranța că „ei vor fi altfel, ei nu vor trece prin asta”. Mâncăm ciorba lunga și fără gust și ii devenim recunoscători șefului pentru ca datorita lui a avut nevasta-ta ce sa pună pe masa.
Politic Scam, ca sa schimbam sistemul asa cum vrei tu, trebuie sa ne schimbam noi mentalitatea. Trebuie, înainte de toate, sa avem curajul de a ieși din sfera noastră de comoditate și de a ne asuma consecințele. Trebuie, Politic Scam, sa facem diferenta intre recunostinta pe care i-o purtam nevestei pentru ca ne-a fost alături la greu (vezi tătarii care ne-au ajutat la nevoie) si sentimentele pe care le nutrim ACUM, în prezent (vezi nevoia de libertate care ne-ar împlini ca oameni indeosebi). Știi, Politic Scam, noi ne punem speranța în copiii noștri, dar ii creștem în exemplul nostru: dacă tata asa a făcut, dacă mama asa a ales… au „recunostinta” și „respectul” și o viata de cacat în sânge… pentru ca, pana la urma, datorita lu’Firea metroul a circulat acum 3 zile pana noaptea tarziu… „mama” copiilor noștri merita respectul nostru și nu o putem supără cu „poftele” noastre.
Cam asta este, Politic Scam, poporul cu care tu vrei sa schimbi sistemul.
Apropos, tu, Politic Scam, ai curajul de a începe schimbarea cu tine?
Da, mergem si noi pe strada si da, am început schimbarea mentalitatii tuturor. Nu intram in polemici acum de tipul oul sau gaina sau sotul si nevasta plus amanta, nu credem ca putem identifica bine rolul fiecărei tari in jocul asta. Iar Romania nu mai e amanta de mult, e curva tuturor. Asa ca…