Am putea spune ca romanul s-a nascut poet, dar se pare ca nici „momentele si schitele” lui Caragiale, pline de umor, nu ne-au displacut, ce sa mai vorbim de „noptile furtunoase”, scrise adanc sau „scrisorile pierdute”, neicusorule! Intreaga literatura romaneasca abunda de opere ale unor scriitori de mult disparuti dintre noi dar care au surprins exact spiritul autohton existent si in vremurile noastre: romanul este gata oricand sa faca haz de necaz dar sa se si bucure atunci cand ii moare capra vecinului. In orice caz, un lucru e cert: romanul are haz si ii place sa rada in orice situatie, oricat de dificila. Se pare ca umorul a salvat de multe ori spiritul acestui neam iar bancurile din vremea comunismului, pline de subintelesuri si finaluri neasteptate ne-au facut sa trecem intregi la minte de acea perioada.

 Pe acest fond romanii au apreciat mereu politicienii care au stiut sa ii faca sa rada, fie ca glumeau pe seama adversarilor politici ori pentru ca radeau de ei insisi doar ca sa detensioneze atmosfera; indiferent de situatie celor care le merge mintea in aceasta directie au avut de castigat, in primul rand simpatia romanilor si mai apoi voturile lor.

Intre toate metodele de a face haz pe seama adversarilor politici cea mai acuta si mai des folosita pe plaiurile mioritice este zeflemeaua. Aceasta este o tactica, mai mult un stil literar daca putem spune asa, care presupune atacarea adversarului, dar nu cu insulte, calomnii ori cu acuzatii directe precum este cazul „atacului la persoana” ci intr-un mod mai subtil, mai fin, mai aluziv, care sa te faca sa zambesti instantaneu si sa memorezi acel moment.

Sunt unii politicieni care s-au specializat in aceasta metoda extrem de eficienta de manipulare – zeflemeaua, care face casa extrem de buna cu „etichetarea” adversarilor politici. Probabil cei mai prolifici din acest punct de vedere sunt cei doi presedinti care si-au dus la capat ambele mandate posibile (unul din ei chiar trei, cu voia poporului): Ion Iliescu si Traian Basescu. Primul a etichetat pe rand ba vreun jurnalist care ii punea intrebari incomode – „mai, animalule, draga!” ori vreun coleg de partid care nu executa cum trebuie indicatiile de la centru – „Geoana e un prostanac pentru ce a facut intre cele doua tururi de scrutin” ori vreun coleg care sarise calul cu indrazneala lui – „Ponta e un carlan si mai are de invatat” sau vreun premier care se imbogatise prea mult si nu mai avea limite: „Nastase e un arogant”.

Dupa cum observam, aici e vorba mai mult de o etichetare a respectivilor politicieni sau jurnalisti, dar „epitetele” de „prostanac”, „carlan” si „arogant” ii urmaresc si acum pe Geoana, Ponta si Nastase care nu vor scapa de ele decat la momentul retragerii din politica.

La randul sau, Basescu a etichetat tot ce a prins („tiganca imputita”, „gaozar”, etc) insa i-a iesit adesea si acel umor fin despre care vorbim in cazul tacticii zeflemeaua. L-am urmarit in aceste zile pe fostul presedinte atacandu-l pe Johannis prin aceasta metoda foarte eficienta. Intrebat fiind despre prestatia lui Johannis in primul an de mandat, Basescu a spus: „Primul an a trecut bine. Orice gâscă trece bine prin apă, are penele uscate. Aşa e şi Iohannis, e cu penele uscate, cu guvernul lui. Îşi doreşte un guvern şi mai al lui… Dacă nici acesta nu este guvernul lui, atunci al cui e? Al lui bunica? Dumnezeu s-o ierte.

Daca epitetul atribuit „neamtului” mai este rostit o data sau de doua ori in spatiul public, „neamtul” sau „sasul” vor fi date uitarii. Eficienta acestei tehnici de manipulare a opiniei publice este ca ulterior, atunci cand vedem personajul politic atacat, imediat ne vine in minte necuvantatoarea cu care a fost comparat – eu unul, dupa aceasta emisiune, am facut un exercitiu simplu si mi-a iesit de fiecare data: orice imagine sau gand despre Johannis imi aduceau automat in imaginatie si penele si aripile de rigoare, ba-mi iesea si ciocul foarte bine conturat.

Este, se pare, soarta presedintilor: prima aparitie, pe valul de simpatie publica, le aduce un epitet favorabil; ulterior, atunci cand poporul iti vede adevarata valoare, recurge la epitete mai…deocheate. „Zambaretul” Iliescu s-a transformat in „bunicuta” in ultimii ani de mandat, „justitiarul” Constantinescu a devenit „tapul” iar „marinarul” Basescu a devenit „chiorul” atunci cand poporul nu-l mai dorea. Este si momentul ca Johannis sa se transforme din „neamt” in…”gansac” sau in ce-or mai dori adversarii politici sau ce-o mai prinde la poporul acesta caruia apetitul pentru umor de calitate nu o sa-i dispara asa usor.

Secretul folosirii acestei tehnici de manipulare a opiniei publice e simplu – iti trebuie un epitet bine ales, un text bine ticluit si momentul propice al lansarii atacului politic. Ulterior retelele de socializare si stirile din jumatate in jumatate de ora viralizeaza momentul. Efectul – unul al naibii de dureros pentru cel atacat – pierde, oricat de putin, din credibilitate si odata cu credibilitatea se duc pe apa Sambetei si increderea populatiei si voturile la urmatoarele alegeri. Ca doar nu stiu cati romani si-ar mai dori sa aiba un presedinte „gasca”, nu-i asa?

Share.

Despre Autor

Lasa un raspuns

five × 3 =