Acum o saptamana, in Capitala, a avut loc un protest inedit si nemaiintalnit al celor care sustin legea darii in plata impotriva BNR, una dintre institutiile care s-au opus adoptarii acestei legi: oamenii s-au adunat in fata cladirii Bancii Nationale si au aruncat cu monede pe treptele institutiei. Un protest inedit, asa cum spuneam, care s-a dorit a fi un semnal de alarma, de disperare al celor care nu isi mai pot plati ratele, in special cele in franci elvetieni, si care si-au agatat speranta de aceasta lege.

Gestul lor a fost unul simbolic, oamenii aruncand cu maruntisul pe care il aveau in buzunare, intr-o logica ce spunea „luati si banii astia, pentru ca atat mai avem!”. Se pare ca Parlamentul a reactionat pozitiv la acest gen de semnal, in timp ce BNR a considerat de cuviinta nu sa tina seama de dorintele romanilor, pe care chipurile ii reprezinta in sistemul acesta bancar, ci sa actioneze intr-un mod care nu face deloc cinste acestei institutii, prin vocea vesnicului guvernator al BNR, Mugur Isarescu.

Intr-o incercare de manipulare prin apel la simboluri emotionale (si nationale), acesta a dat o alta conotatie protestului. Astfel, intr-un interviu pentru Radio Romania Actualitati, Mugur Isarescu a declarat:

„Moneda naţională, leul, este unul dintre simbolurile acestei ţări. Gestul-total nefericit de a aruncă cu bani, cu moneda naţională, acum o săptămâna, pe treptele BNR echivalează cu terfelirea tricolorului sau cu fluieratul atunci când se cântă imnul naţional.”

O veste pentru vesnicul guvernator al BNR: romanii nu isi terfelesc simbolurile nationale si nu au facut-o niciodata. Au decupat odata steagul, la „Revolutie” dar doar ca sa dea stema socialista jos; de fluierat imnul, nu au facut-o absolut niciodata – au facut-o alte natii conlocuitoare, in special maghiarii.

Incercarea lui Isarescu de a apela la simboluri care starnesc emotii romanilor, cum ar fi drapelul si imnul national, si de a le asemana cu moneda nationala, intr-o tentativa de manipulare a opiniei publice, manipulare care ar tine doar la elevii de scoala generala, este cu atat mai nefericita cu cat acesta nu s-a oprit aici si a debitat in continuare:

„Eu nu ştiu ce au gândit organizatorii acestui marş. A arunca cu bani înseamnă risipă. Oare asta au vrut organizatorii să spună? Sper din toată inima că nu au vrut să transmită aceste lucruri şi nici alte lucruri pe care ni le putem închipui…”

Nu, domnule guvernator – risipa din banii romanilor inseamna dobanzile si comisioanele ascunse ale bancilor pe care dvs, BNR, le-ati protejat pana acum si care, iata, sunt atacate cu succes in instanta, judecatorii dand drept de cauza celor care au fost furati si inselati prin aceste practici, tolerate timp indelungat de catre institutia pe care o conduceti. Risipa din banii romanilor inseamna tolerarea de catre BNR a practicilor imprumuturilor in „moneda exotica” si a „creditului cu buletinul”, practici care au dus la atatea sincope in sistemul bancar. Risipa din banii romanilor inseamna organizarea de catre BNR, pe banii nostri, a unor intalniri de genul „vizita presedintelui Clubului Bilderberg”, reuniunea „Trilateralei” si intalniri ale „Clubului de la Roma” care nu inseamna in niciun caz un beneficiu in favoarea tarii ci dimpotriva, o crestere a nivelului de supunere si de vasalitate fata de alte natii si puteri oculte.

In definitiv, risipa din banii romanilor inseamna, domnule vesnic guvernator al BNR, mentinerea dvs, cu efecte vadit paguboase asupra monedei nationale, in aceasta functie, dupa ’90 incoace. 

P.S. Apropos, daca tot spuneti ca s-a facut risipa aruncandu-se cu monede pe treptele BNR, dincolo de valoarea „inestimabila” a acestora (erau cumva cosoni dacici?), o intrebare pentru domnia voastra: ce ati facut cu monedele respective pentru ca sa nu existe aceasta risipa? Le-ati depus undeva, ati facut un proces verbal de culegere a acestora de pe trepte, ati depus monedele la Jandarmerie pentru a investiga situatia? Nu de alta, dar suntem foarte curiosi daca nu au ajuns cumva monedele respective sa fie risipite prin niscaiva automate de cafea de pe holurile BNR de catre angajatii institutiei pe care cu onoare o conduceti de atata amar de vreme…

Share.

Despre Autor

Lasa un raspuns

2 + eleven =