George Maior spune ca da, Romania are nevoie de ofiteri acoperiti in presa. Motivatia? Una pe care domnia sa o crede suficienta:
„Pe linia importantă a contrainformaţiilor, mai ales când vedeţi asemenea discuţii şi azi, revenind la marile societăţi democratice, pe interferenţe externe, în alegeri, inclusiv prin folosirea mai multor instrumente – şi m-aş referi la elemente de propagandă, măsuri active, în termeni de specialitate, de informaţii – eu consider că statele trebuie să identifice toate mijloacele adecvate de apărare în faţa acestor riscuri. (…) Pentru apărarea unei ţări e nevoie de orice instrument care să facă capabilă o apărare eficientă, mai ales că ne vom confrunta tot mai mult cu asemenea mijloace postmoderne, aş spune, de influenţare inclusiv din exterior a evoluţiilor unei societăţi şi vedem aceste dezbateri inclusiv în SUA.”
Cum ar veni, chipurile pentru a contracara influenta mass-media rusesti sau a simpatiilor pro-ruse din redactii…
Despre acoperitii din presa
Am mai scris pe marginea acoperitilor din presa si vom mai scrie. Cam la cateva luni apare cate vreun politician, membru sau nu al serviciilor secrete (adica la randul sau acoperit sau acoperit-descoperit) care sa ne vorbeasca despre utilitatea acoperitilor in presa romaneasca.
Faptul ca SRI, SIE, DGIA, DIGIPI si alte institutii cu atributii pe linia culegerii de informatii au ofiteri acoperiti in toate structurile statului (ABSOLUT TOATE structurile statului) nu mai e niciun secret pentru nimeni. Vom intalni acoperiti atat in politica, institutii de aplicare a legii, organizatii non-guvernamentale, societati comerciale private, presa cat si in zone in care „civilii” interactioneaza in mod spontan intre ei – parcuri, baruri, hoteluri, restaurante, etc.
Va mira?
Nu ar trebui. De fapt, in Romania sunt peste 20.000 de ofiteri in structurile de informatii, insa cifra pe care o inaintam este una (aproape) oficiala; legile din Romania nu permit dezvaluirea numarului real al ofiterilor acoperiti, descoperiti sau auto-descoperiti si probabil ca doar sefii structurilor respective il cunosc.
Care este treaba acestor ofiteri acoperiti?
Simplu – sa adune cat mai multe informatii. Sa afle ce se intampla, unde si cand dar mai ales cum se intampla. Sa afle ce subiect de presa pregateste Cristoiu, cine ii da informatiile, cine il poate cenzura la editare, daca maestrul infloreste subiectul sau cele relatate sunt reale. Sa afle daca exista vreo influenta ruseasca in redactie, daca exista simpatizanti pro-rusi, daca exista anti-americani si ce scriu cei cu astfel de simpatii sau antipatii. Sa afle tot ce misca…
Problema cu ofiterii acoperiti din presa este ca…
…acestia nu numai ca afla tot ce misca (asta nu ar fi o mare problema, oricum afla pana si Pagina de Media tot ce se intampla in redactii si tot ce se barfeste pe culoarele sau la fumoarele de la Casa Presei Libere). Problema cea mare cu acesti ofiteri acoperiti este ca acestia pot actiona la ordin pentru a genera anumite subiecte, pentru a stinge anumite subiecte inainte de a fi publicate sau pentru a musamaliza anumite subiecte, depinde de pozitia pe care au ajuns sa o aiba in redactii. Pentru ca, nu-i asa, nu toti ofiterii acoperiti au ramas la stadiul de „reporteri de teren”. Oamenii astia chiar sunt baieti destepti si chiar le merge mintea (pe bune, recrutarea in Academia de Informatii se face strict pe criterii profesionale) si atunci e lesne ca unii au ajuns redactori sefi sau au o putere de decizie in anumite redactii.
De aceea, daca ati observat, din cand in cand apar asa numitele „scandaluri de presa”, subiecte care se ivesc peste noapte, de nicaieri, toate facand parte din categoria celor tinute la pastrare in seifuri pentru momente prielnice. Unele au menirea de a distruge imaginea unor politicieni care au devenit indezirabili pentru serviciile de informatii, altele au menirea de a acoperi prin „zgomotul” mediatic produs alte potentiale scandaluri, altele au menirea pur si simplu de a plati anumite polite anumitor persoane. A! Uitam. Si toate cu rolul de a manipula opinia publica.
Concluzia – ofiterii acoperiti din presa au rolul de a manipula opinia publica la ordin, pe langa rolul principal al culegerii de informatii
Ok, il intereseaza pe Helvig sa afle cu ce e sandwich-ul pe care il mananca la pranz, daca apuca, maestrul Cristoiu – perfect! Ofiterul acoperit culege ditamai informatia prin observarea cu atentie a ingredientelor pe care maestrul de introduce in sandwich si gata! „Informatia” este culeasa si diseminata urgent catre „baza”.
Daca insa acelasi ofiter acoperit scrie tampenii la ordin sau impiedica aflarea anumitor informatii sensibile de catre colegii din redactie atunci ori face o intoxicare de presa ca la carte, moment in care opinia publica este manipulata prin subiecte artificial create, ori impiedica crearea unui subiect si atunci opinia publica este manipulata prin necunoasterea adevarului.
Pentru ca, nu-i asa, manipularea opiniei publice este o practica ce s-a perfectionat in timp la SRI dar pe care sefii acestei structuri au negat-o mereu (vezi interviul lui George Maior despre ofiterii acoperiti), desi au sprijinit prezenta ofiterilor acoperiti in redactii…