Ca cetateni, avem impresia ca legile sunt facute cu cap de catre alesi pentru ca lucrurile sa mearga mai bine in tara. Este doar o impresie. Iluzia legilor facute pentru bunul mers al societatii se perpetueaza de 27 de ani incoace, de la guvernare la guvernare.

Ultima lege care ne-a atras atentia si care se incadreaza perfect in acest tipar reprezinta o initiativa a 125 de parlamentari, preponderent de la PSD, si care se doreste a aduce modificari la legea de organizare si functionare a Jandarmeriei Romane.

Meciul dintre Politie si Jandarmerie – faza pe PR…

…a inceput inca din anii ’90, de cand a fost infiintata Jandarmeria ca institutie noua in era post-decembrista, si a continuat, an dupa an, pana in prezent. Nu este comunicat din partea ambelor institutii care sa nu transmita orgoliile dintre sefii de la politie si cei de la jandarmerie. Rivalitatea si intepaturile dintre cele doua institutii depasesc cu mult rivalitatea si orgoliile dintre SRI si SIE, iar politicienii romani, departe de a incerca sa desparta pe protagonisti, s-au aliat fiecare cate unei tabere.

Jandarmul a fost mereu vazut ca purtatorul de bocanci si tomfa, gata sa dea cu batranica din piata sau cu membrii galeriilor de fotbal de pamant – needucat suficient, pregatit doar sa loveasca cu bastonul si sa execute orice alt ordin venit din partea superiorilor, jandarmului nu ii trebuie multa scoala – cam aceasta este impresia societatii iar incercarile timide de PR pe care le vedem in ultima vreme nu sunt de natura sa imbunatateasca imaginea Jandarmeriei. Politistul, dimpotriva, este vazut ca un tip care se situeaza ca intelect deasupra jandarmului – politistul mai trebuie sa mai si interpreteze o lege, sa stie cum sa ancheteze (nu numai cu bataia cu tomfa la talpi) si sa culeaga probe, alaturi de procuror.

Meciul imaginii dintre Politie si Jandarmerie a fost castigat, cel putin in ceea ce priveste perceptia nivelului intelectual, de catre Politie.

Meciul dintre Politie si Jandarmerie, faza pe ciolan…

…a inceput ceva mai recent – cam de cand a descoperit Jandarmeria ca nu prea are de unde sa incaseze bani. In timp ce politistul lucra cu cetateanul, care este supus greselii si care stie sa dea spaga pentru a scapa de sanctiunea acelei greseli, jandarmul lucra doar cu tomfa si cu coastele turbulentilor din cadrul galeriilor de fotbal. De aceea jandarmii au incercat mereu sa se infrupte si ei din ciolanul din care se infruptau politistii.

Cum?

Intai au facut lobby pentru a capata atributii sanctionatorii in ceea ce priveste contraventiile (cele care excedau competentelor lor obisnuite, legate de restabilirea ordinii si linistii publice) – ba o batranica ce incalca legea vanzand urzici fara autorizatie, ba un „vagabond” care nu avea la el buletinul de identitate, jandarmul a facut pasi mari in directia ciolanului mult visat. Apoi jandarmii au inceput sa apese pe pedala lobby-ului politic si au ajuns sa convinga cativa politicieni de „necesitatea” schimbarii legii de functionare a Jandarmeriei.

Care este ciolanul mult visat de Jandarmerie?

Este vorba de o activitate care le-ar aduce o influenta maxima in randul societatii si odata cu aceasta, spagi sau atentii binevenite – autorizarea si controlarea firmelor de securitate. 

Ei, ce spuneti despre asta? Bine, pentru cetateanul obisnuit nu inseamna mare lucru. In definitiv, pe cetatean il doare la basca cine autorizeaza sau cine controleaza firmele de paza. Pe firmele de paza nu – ele trebuie sa stie unde sa unga si cu cat sa unga. Nici pe jandarmi nu – ei trebuie sa stie daca si cu cat vor fi unsi. Nici pe politisti nu – ei trebuie sa stie daca si cu cat vor fi in continuare unsi sau daca vor mai fi unsi.

Concluzia?

125 de parlamentari vor sa dea jandarmilor in atributii avizarea si controlul firmelor de securitate. E vorba de cascaval si nu de „optimizarea” vreunei activitati sau de clarificarea unor competente.

E vorba de fonduri, de influenta si de bani. Spagi. Mari.

Atat pentru azi. Si nu, nu a fost vreo pacaleala, desi e 1 Aprilie…

Share.

Despre Autor

2 comentarii

  1. un subiect actual pentru mine.
    am facut sesizare la politia municipala Sibiu, referitor la tulburarea linistii publice de niste vecini si cainele acestuia, al carui latrat depaseste cu mult cei 50 db admisi. asociat cu stapani iresponsabili: il lasa sa-si faca nevoile in curtea comuna de 3 ori pe zi pe caile de acces, de mi-e greata sa mai calc, il asmute sa latre intentionat, mai ales cand trecem prin curte etc). politia municipala, dupa ce le-a comunicat vecinilor ca, conform art.25 din legea 61/1991, trebuie sa pastreze linistea si in timpul zilei, ne-a pasat politiei locale caci ea se ocupa de …caini. vecinii au lasat-o mai moale. vine politia locala Sibiu si le spune ca au voie sa faca zgomot cat vor atat timp cat nu se intampla in orele de odihna (intr-o hotarare locala e prevazut ca politia locala trebuie sa pastreze linistea intre orele 22-6, hotarare care se bate cap in cap cu art.26 din legea 61/1991 care spune ca liniste totala trebuie sa fie intre 22-8. dar na, Sibiul e …oras european). vecinii, atat au asteptat: au scos cainele si latraturi de dimineata pana seara. si uite asa politia locala intretine conflictele intre cetateni: politia municipala zice una si politia locala alta. pasandu-si , evident, atributiile de la una la alta, plimband cetatenii de-ti vine sa te cari din Romania :))

Lasa un raspuns

one + ten =